logo   en Fr ro

pict1
 
Reglementari recente - publicate in MO, Partea I, nr. 533/ 28.07.2011- privind regimul strainilor in Romania; Publicarea Legii nr. 157/2011 pentru modificarea si completarea unor acte normative privind regimul strainilor in Romania, lege intrata in vigoare la data de 31.07.2011.
read more

 

  


Buletin informativ iunie 2011

Legea nr. 80/06.06.2011 (publicată în Monitorul Oficial, Partea I, Nr. 443 / 24 iunie 2011), a intrat în vigoare la data de 27 iunie 2011 şi modifică legea imigraţiei aflată în vigoare O.U.G. nr. 102/2005 privind libera circulaţie pe teritoriul României a cetăţenilor statelor membre ale Uniunii Europene şi Spaţiului Economic European

Începând cu legislaţia de mai sus, O.U.G. nr. 102 din 14/07/2005 privind libera circulaţie pe teritoriul României a cetăţenilor statelor membre ale Uniunii Europene şi Spaţiului Economic European va avea următorul titlu ”O.U.G. privind libera circulaţie pe teritoriul României a cetăţenilor statelor membre ale Uniunii Europene, Spaţiului Economic European şi Confederaţiei Elvețiene".


Mai jos sunt menţionate cele mai importante modificări aduse de lege:

- Clarificarea termenului de valabilitate pentru certificatul de înregistrare / cartea de rezidență care se eliberează pentru cetăţenii UE / cetățenii non-UE care sunt membri de familie ai unui cetăţean UE; în consecinţă, certificatele de înregistrare vor fi valabile timp de 5 ani de la data emiterii. La cererea cetăţeanului UE, certificatul de înregistrare poate fi emis pentru o perioadă maximă de 5 ani și minimă de 1 an. Cartea de rezidență va fi valabilă până la 5 ani de la data emiterii, dar nu mai mult decât perioada de rezidență aprobată pentru cetățeanul UE care este membru al familiei cu membri non-UE.

Documentele care atestă rezidența emise înainte ca această Lege să intre în vigoare vor fi valabile timp de 5 ani, respectiv 10 ani, de la data emiterii, iar titularul este obligat să se prezinte la autoritățile competente în vederea eliberării unor noi documente înainte de data expirării lor.

- O definiţie mai clară a "dovezii asigurării de sănătate" a fost stabilită; prin urmare, "dovada asigurării de sănătate" va include și alte categorii de asigurări de sănătate decât cele emise de sistemul de asigurări de sănătate din România, cum ar fi asigurările de sănătate încheiate în alte ţări europene ale Uniunii Europene sau în state cu care România a încheiat acorduri internaţionale de sănătate şi care produc efecte pe teritoriul României;

- Dispoziţiile legislative precedente făceau trimitere numai la cetățenii din ţările Uniunii Europene şi Spaţiul Economic European. Noua lege își extinde însă aplicabilitatea și include cetățenii Confederaţiei Elveţiene şi membrii lor de familie în categoriile legale de beneficiari ai dreptului de liberă circulaţie, de rezidență și de rezidență permanentă în România;

- Membrii de familie non-UE (ai unui cetăţean UE), pot intra în România pe baza unui paşaport valabil care include o viză de intrare emisă gratuit în termen de 48 de ore de către birourile consulare româneşti sau de misiunile diplomatice. Membrii de familie care nu sunt cetăţeni ai Uniunii Europene sunt scutiţi de obligativitatea vizelor în cazul în care însoţesc ori se alătură cetăţeanului UE şi dacă acestea dețin un document valabil care atestă rezidența emis de un alt stat membru al Uniunii Europene şi care acordă dreptul de rezidență în acel state al UE în calitate de membru de familie al cetățeanului Uniunii Europene.

- În cazul oricăror modificări privind numele, prenumele, cetăţenia, adresa şi starea civilă a membrilor de familie care nu sunt cetățeni ai UE, autorităţile trebuie să fie informate în termen de 15 până la 30 de zile. Condiția declarării prezenţei cetăţenilor UE şi a familiei acestora pe teritoriul României în termen de 15 zile de la sosirea lor pe teritoriul României, nu se mai aplică.
   
Home | Servicii | Stiri | Portofoliu | Contact made by Offshore Solutions